Cloud USV

PROGRAMUL OPERAȚIONAL COMPETITIVITATE 2014-2020

Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare (CDI) în sprijinul activității economice și dezvoltării afacerilor.

Centrul interdisciplinar CDI de tip Cloud și infrastructură masivă de date la 
  Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)


Activități


A.3.

Livrarea și instalarea de aplicații informatice

A.1.

Managementul proiectului și monitorizarea contractelor de achiziție
 Angajare manager     Constituire echipa administrativă de suport
 Organizare concurs echiăa management   Acte angajare echipă management 
 Ședințe cu echipa de management angajată 
 Raportări        

A.6.

Activități de informare și publicitate privind proiectul
 Lansare licitație anunț început   Publicare anunț   Conferință de presă   Lansare licitație pachet informare și publicitate 
 Site web funcțional   Tiparire materiale

A.4.

Servicii pentru punerea în funcțiune a centrului de resurse CLOUD   Obținere oferte   Realizare caiet de sarcini
  Lansare licitație 
  Durata estimată proceduri licitație     Livrare echipamente Instalare aplicații informatice 
 Punerea în funcțiune

A.2.

Livrarea și instalarea de echipamente

A.7.

Activitatea de audit a proiectului   Lansare licitație audit      
 Colectare documente               Audit final

A.5.

Servicii de consultanță în domeniul managementului proiectului și în derularea achizițiilor publice 
 Obținere oferte   Lansare licitație   Contract firmă consultanță

Obiective 

Obiectivul general al proiectului vizează creșterea capacității de cercetare a Universității din Suceava prin realizarea de investiții în infrastructura de tip CLOUD și integrarea acesteia în structuri internaționale de tip CLOUD și infrastructuri masive de date, în scopul ridicării nivelului de competitivitate științifică. Astfel, prin prezentul proiect se propune achiziția de echipamente, aplicații informatice și licențe software specifice realizării și funcționării infrastructurii de tip CLOUD și Big Data, care să contribuie la îmbunătățirea infrastructurii de cercetare și inovare a Universității, având consecințe imediate și evidente asupra creșterii capacității de cercetare și inovare și a creșterii notorietății instituției pe plan internațional în domeniul cercetării-inovării. 
Obiectivul general al proiectului contribuie, prin investiția propusă, la realizarea obiectivului specific al Axei prioritare 1, Acțiunea 1.1.2., Domeniul de intervenție – 058, prin dezvoltarea capacității și infrastructurii de CDI a solicitantului. Investițiile în infrastructura CLOUD și Big Data vor avea un impact esențial în activitatea de cercetare/inovare, reprezentând practic schimbarea modului în care se desfășoară cercetarea științifică și va crea premisele pentru realizarea și ocuparea de noi locuri de muncă în domeniul cercetării. Investițiile în infrastructura de CLOUD vor contribui la creșterea calității și actualității preocupărilor științifice și tehnice ale universității şi la stimularea cooperării cu alte instituții de CDI, inclusiv pe plan internațional.

Proiectul va conduce la creșterea nivelului de competitivitate științifică a universității prin dezvoltarea și diversificarea infrastructurii de cercetare – dezvoltare-inovare pe toate direcțiile de activitate ale universității, având în vedere că pentru toate acestea este absolut esențială utilizarea unei infrastructuri IT&C performante și sigure. 

Centrul de resurse CLOUD realizat în cadrul proiectului va contribui la creșterea accesului cercetătorilor din cadrul universității la resurse globale de informare prin interconectarea cu sisteme europene și internaționale deținute de importante centre academice și institute de cercetare.

Centrul de resurse CLOUD dezvoltat prin proiect va oferi servicii de cloud computing pentru construirea, testarea, implementarea și gestionarea aplicațiilor și serviciilor printr-o rețea globală de centre de date, utilizate de numeroase organizații universitare și de cercetare din întreaga lume. Astfel, Universitatea din Suceava va putea utiliza instrumente CLOUD specifice pentru cercetare și colaborare ceea ce va conduce implicit la creșterea capacității de cercetare și a gradului de cooperare internațională. 
1.
 Creșterea capacității de cercetare-dezvoltare și inovare în scopul creşterii nivelului de competitivitate științifică a Universității "Ștefan cel Mare" din Suceava, prin achiziționarea de active cu grad mare de noutate (echipamente de ultimă generație);
2. 
Achiziția de active fixe corporale și necorporale, respectiv achiziția de echipamente, aplicații informatice și licențe software specifice realizării unei infrastructuri de tip cloud;
3. Implementarea unei infrastructurii de tip cloud capabilă să furnizeze următoarele categorii de servicii: IaaS, PaaS, SaaS;
4. 
Facilitarea accesului cercetătorilor la resurse internaționale de cercetare științifică prin intermediul infrastructurii realizate și în baza acordurilor de cooperare semnate între universitate și instituțiile partenere;
5. 
Creșterea nivelului de cooperare multidisciplinara bazată pe date a Universității "Ștefan cel Mare" din Suceava.